februarie 15, 2011

The Wheel

Totul e ciclic. Şi nu mă refer doar la mişcările naturale ale Universului. Ca o ironie supremă sau o mană cerească a celei de-a doua şanse, totul se repetă, e damnat unei perpetue reînnoiri. Moda, ca expresie a omenescului, e supusă poate cel mai mult schimbării. Păcat, însă, că marea masă a indivizilor contemporani are impresia că hainele răsar din ţărână în fiece sezon, fără să fie rezultatul vreunei preluări sau regenerări.

Să luăm, spre exemplu, hipsterii über cool din ziua de astăzi, care, for some reason, cred cu tărie că ei sunt pionierii stilului pe care-l arborează. Un stil axat pe minimalism, materialism şi egocentrism, care nicidecum nu originează în deceniul ăsta, ci în altele de mult trecute, dar care încă îşi mai pun pecetea pe tot ce mişcă şi foşneşte. Predilecţia către o paletă întunecată de culori şi absenţa unor detalii pestriţe inutile (toate adorate de hip-patrol-ul actual) sunt doar câteva aspecte promovate de generaţia Beat a anilor '50-'60. Nici totala lipsă de apreciere pentru cultura mainstream nu-i nimic nou sub soare. Ceea ce vreau să spun, în definitiv şi-n calitate de sceptic, este că moda nu funcţionează ca un organism stabil. Preia, adaptează şi prelucrează.




Grup tipic din generaţia Beat a anilor '50-'60. Atitudine laissez-faire şi blasé, complementată de vestimentaţia cu accente boeme (materiale vaporoase, organice, preluate din universul folcloric şi combinate cu elemente avangardiste, precum ochelarii de soare, pălăriile elaborate, tunsorile unghiulare şi accesoriile excentrice)



Omologii lor din secolul al XXI-lea, în vestimentaţia cărora sunt observabile elementele pionierate în urmă cu 50-60 de ani: eşarfele între timp răspândite la nivel larg, pălăriile care şi-au pierdut între timp nota exclusivistă, fiind acum apanajul ambelor sexe şi cămăşile bărbăteşti purtate nonşalant chiar şi de femei.



Edie Sedgwick, muza lui Andy Warhol şi una dintre cele mai cunoscute fotomodele ale anilor ’60, a fost promotoarea unui stil bazat în egală măsură pe naturaleţe, dar şi pe eleganţă, stil care a influenţat viitoarele generaţii, transformând-o într-o fashion icon.



Sienna Miller este actriţa care a jucat-o pe Edie Sedgwick în filmul Factory Girl şi care cu siguranţă poate fi plasată în rândul vedetelor care au adoptat cu succes moda boemă a anilor ’60 şi au integrat-o în cursul principal al modei contemporane.





Audrey Hepburn şi Twiggy (modelul omniprezent în deceniul 1965-1975) sunt cele care au popularizat moda ce se axa, în primul rând, pe funcţionalitate. Hepburn a introdus The Little Black Dress, emblematica rochie neagră adaptabilă oricărei situaţii, nelipsită azi din garderoba niciunei femei. De asemenea, ea a fost printre primele care au preluat din moda masculină pantalonii drepţi şi bluzele austere, purtându-le cu elemente clasice feminine precum bijuteriile sau balerinii, astfel patentând un nou stil minimalist, dar elegant. Twiggy a fost cel dintâi supermodel pe tiparul androgin şi longilin, ea fiind cea care a pavat calea noilor tendinţe: părul scurt, make-up-ul cu smokey eyes şi rochiile scurte, nestructurate, dar feminine.





Dungile, pantalonii trei sferturi, ochelarii supradimensionaţi sau bretonul- câteva dintre simbolurile modei anilor ’50-’60 care au fost transpuse în propriul lor stil de tinerii din ziua de azi.









5 comentarii: