Illogical sequence

"Sing for your lover
Like blood from a stone."

Now that the summer is, in most books, over and done for, I can finally grant myself the right to draw some conclusions. The kind that are drawn at 2 am, in the blinding light of a screen and with a backdrop of nameless tv programmes, that ensue without any consequence to my life, other than that of being midnight companions/figurative&inanimate substitutes. So here it goes, the magical words of wisdom of an insomniac:

1. Although I am by no means a cliché fan, this summer I was, most definitely, repeatedly bitch-slapped by a slew of bumpersticker tags and mass favourites, such as: "Never say never", "If life gives you lemons, make lemonade", "Never judge a book by its covers" etc. Personal favourites out of the folk lore chest: "Polished brass will pass upon more people than rough gold", "In the kingdom of the blind, the one-eyed man is King", "You can't get blood out of a stone", "Those who live in glass houses, shouldn't throw stones". They are pretty much true, I can testify.

2. Bursting one's comfort zone bubble and venturing out into the real world can be a humbling experience. After I got my first job ever this summer, I realized just how much hard work it is surviving in the work environment, not to mention figuring out the hierarchical dynamics. Interacting with hundreds of people each day has offered me a whole different approach towards the psychology of the masses and while we're at it, a creator meets minions attitude. Modest of me, isn't it?

3. Mentally belittling people with the purpose of nihilating their existence from the database doesn't always have the expected result. Quite the opposite, actually.

4. Sleeping/lying sedated on the ground, with drum 'n' bass booming in your ears and near negative temperatures rotting into your scantily clad body is perfectly doable and tested.

5. The internet is a double-edged sword: whilst being the best platform for individuality, it is also a weapon of mass enslavement. What a clever assessment, right?

6. The mountain can come to Mohammed.

7. I now love Bucharest more than ever after the four days spent there this summer. Its hustle and bustle is the perfect fit for my personality. Stray dogs as many as they may be, who cares? "Bucharest calling" is the new hot tune in my store.

8. I most definitely have a shoe fetish. No doubt about that. It's too bad I spend hundreds on outlandish pairs and only wear them a couple of times a month, because I'm too much of a slouch and I mostly tend to wear flats. Everyone is in total awe at how big of a Jeffrey Campbell fan I am and how much of my time is dedicated to stalking his shoes online and drooling over them. Thankfully, next week I will be finally getting my much coveted Litas. (UPDATE: got them! The babies are fucking gorgeous!) Might just get an extra pillow for them.

9. One of the most beautiful displays of affection is that of someone instinctively reaching out after your hand in bed, after they've fallen asleep. ❤

10. Contradictory urges and feelings can only end in rupture.

11. My soul breathes classical and romanian folk music. Without them, I am nothing.

Two months

The BAC frenzy paid off. Gheorghe (Le i-Pad) is my new ♥

I know I haven't written anything in a while now, I am quite aware. I mentally mortify myself for this everyday and although I should go the extra mile and scribble a few words or post a few pictures, I just can't be bothered. As far as my existence is concerned, these past two months can only be described as a mixture of agony and ecstasy. I won't go into detail, as I am one of those people who are not big fans of emotional blogging. (I think it's about as loud as a shout, ego-wise) Sob-sob. Anyway, I thought I'd drop by this deserted corner I call my blog and share some photos taken during these two oh, so agonizing, yet so ecstatic months.

n.B.

Dragi tovarăşi şi pretini,

Luând în considerare mascarada generalizată din ultimele zile, răsărită în urma fabuloaselor medii de 10 la Bac şi reacţiile a tad bit medieval apărute pe unele site-uri ale unor ziare chestionabile, simt nevoia să fac nişte menţionări:

1. Nu-s satanistă. Nu ascult la miezu' nopţii vinyluri backwards, în speranţa că-l voi auzi pe Necuratu' cum îmi face ode. Nu am, în font Old English, numele lui Caraoţchi tatuat pe braţ. Am chiar o icoană pictată pe lemn deasupra patului (care nu-i un sicriu) şi, iaca, mai trăiesc, încă mai îs şi mândria patriei. Satan's Alley este, dragii mei cititori simpletoni ai site-ului Cancan, o fază dintr-un film, botezat Tropic Thunder (n.r. tropic tandăr) de ai săi scenarişti. Din păcate, nu activez într-o sectă ocultă. So sad.

2. Quote-ul "Too weird to live, too rare to die" nu-mi aparţine, oricât de mult mi-ar plăcea. În fapt, îi aparţine scriitorului Hunter S. Thompson, figură proeminentă a scenei literare americane a anilor '70.

3. I like pie.

The Wheel

Totul e ciclic. Şi nu mă refer doar la mişcările naturale ale Universului. Ca o ironie supremă sau o mană cerească a celei de-a doua şanse, totul se repetă, e damnat unei perpetue reînnoiri. Moda, ca expresie a omenescului, e supusă poate cel mai mult schimbării. Păcat, însă, că marea masă a indivizilor contemporani are impresia că hainele răsar din ţărână în fiece sezon, fără să fie rezultatul vreunei preluări sau regenerări.

Să luăm, spre exemplu, hipsterii über cool din ziua de astăzi, care, for some reason, cred cu tărie că ei sunt pionierii stilului pe care-l arborează. Un stil axat pe minimalism, materialism şi egocentrism, care nicidecum nu originează în deceniul ăsta, ci în altele de mult trecute, dar care încă îşi mai pun pecetea pe tot ce mişcă şi foşneşte. Predilecţia către o paletă întunecată de culori şi absenţa unor detalii pestriţe inutile (toate adorate de hip-patrol-ul actual) sunt doar câteva aspecte promovate de generaţia Beat a anilor '50-'60. Nici totala lipsă de apreciere pentru cultura mainstream nu-i nimic nou sub soare. Ceea ce vreau să spun, în definitiv şi-n calitate de sceptic, este că moda nu funcţionează ca un organism stabil. Preia, adaptează şi prelucrează.

Grup tipic din generaţia Beat a anilor '50-'60. Atitudine laissez-faire şi blasé, complementată de vestimentaţia cu accente boeme (materiale vaporoase, organice, preluate din universul folcloric şi combinate cu elemente avangardiste, precum ochelarii de soare, pălăriile elaborate, tunsorile unghiulare şi accesoriile excentrice)



Omologii lor din secolul al XXI-lea, în vestimentaţia cărora sunt observabile elementele pionierate în urmă cu 50-60 de ani: eşarfele între timp răspândite la nivel larg, pălăriile care şi-au pierdut între timp nota exclusivistă, fiind acum apanajul ambelor sexe şi cămăşile bărbăteşti purtate nonşalant chiar şi de femei.



Edie Sedgwick, muza lui Andy Warhol şi una dintre cele mai cunoscute fotomodele ale anilor ’60, a fost promotoarea unui stil bazat în egală măsură pe naturaleţe, dar şi pe eleganţă, stil care a influenţat viitoarele generaţii, transformând-o într-o fashion icon.



Sienna Miller este actriţa care a jucat-o pe Edie Sedgwick în filmul Factory Girl şi care cu siguranţă poate fi plasată în rândul vedetelor care au adoptat cu succes moda boemă a anilor ’60 şi au integrat-o în cursul principal al modei contemporane.

Audrey Hepburn şi Twiggy (modelul omniprezent în deceniul 1965-1975) sunt cele care au popularizat moda ce se axa, în primul rând, pe funcţionalitate. Hepburn a introdus The Little Black Dress, emblematica rochie neagră adaptabilă oricărei situaţii, nelipsită azi din garderoba niciunei femei. De asemenea, ea a fost printre primele care au preluat din moda masculină pantalonii drepţi şi bluzele austere, purtându-le cu elemente clasice feminine precum bijuteriile sau balerinii, astfel patentând un nou stil minimalist, dar elegant. Twiggy a fost cel dintâi supermodel pe tiparul androgin şi longilin, ea fiind cea care a pavat calea noilor tendinţe: părul scurt, make-up-ul cu smokey eyes şi rochiile scurte, nestructurate, dar feminine.

Dungile, pantalonii trei sferturi, ochelarii supradimensionaţi sau bretonul- câteva dintre simbolurile modei anilor ’50-’60 care au fost transpuse în propriul lor stil de tinerii din ziua de azi.